Parastasul Mădălinei Manole a fost organizat de două ori, deoarece familia ei şi fostul ginere nu s-au înţeles.
Astăzi trebuia să aibă loc parastasul Mădălinei Manole. Tatăl cântăreţei susţine că nu va merge în cimitirul din Ploieşti, acolo unde fiica lui este înmormântată.
„El (Petru Mircea – n.r.) s-a lăudat că vine mâine (9 iulie – n.r.) la cimitir. Măcar de-ar veni, că noi mâine nu ne ducem, să nu-l incomodăm. Să vină şi să facă dacă e în stare şi dacă are suflet curat, dar n-a avut niciodată. A fost doar la parastasul de un an, când a venit cu bodyguarzi. De anul trecut n-a mai trecut pe la mormânt din ceea ce ştim noi. Nu am mai vorbit cu el şi nici nu vreau… Nu văd pe nimeni mai mare ură decât pe tipul acesta. Să mă ierte Dumnezeu, că văd că El mă ajută să fiu sănătos, nu mă pedepseşte pentru gândurile acestea. Dar e de înţeles, că el (Petru – n.r.) şi cu maică-sa au fost în casa din Otopeni în acea noapte de 13 spre 14 iulie 2010 (când a murit Mădălina – n.r.). Nici dacă vine cu copilul de mână (Petru jr, unicul fiu al Mădălinei – n.r.) nu vreau să am de-a face cu el, pentru că ar vedea şi copilul ura din sufletul meu când mă uit la taică-su. Şi n-aş vrea să stric moralul copilului! Despre el (Petru Mircea – n.r.), când voi auzi la TV cum am auzit de fiică-mea, nici atunci nu m-aş cutremura şi nu mi-ar părea rău… Dar nu ştie ce îl aşteaptă în toamna asta… Urmează o toamnă grea pentru el… Sunt nişte lucruri care vor veni şi care vor pune lumea pe gânduri. Deocamdată atât vă pot spune”, a mărturisit Ion Manole, pentru Ziarul Ring.
Tatăl Mădălinei a spus că a preferat să facă mai devreme parastasul de şase ani al artistei şi că vor mai merge la cimitir pe 14 Iulie, atunci când vedeta ar fi împlinit 49 de ani.